Primarul Capitalei Sorin Oprescu, primarul sectorului 2 Neculai Onţanu, primarul oraşului Vountari, Florentin Pandele, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Cristache Rădulescu, şi, secretarul de stat din Ministerul Dezvoltării, Răzvan Murgeanu, au fost cei care au inaugurat pasajul.
Pasajul suprateran Pipera va face legătura între Capitală şi viitoarea autostradă Bucureşti - Ploieşti.
Din suma de nouă milioane de euro, 3,95 milioane de euro reprezintă fonduri europene, 1,31 milioane euro sunt de la bugetul de stat, iar aproximativ patru milioane de euro reprezintă o co-finaţare a primăriei sectorului 2 şi a primăriei Voluntari.
Lungimea pasajului este de 216 metri, cu două benzi pe sens, fiecare cu o lăţime de trei metri.
Primarul general al Capitalei a spus că în partea dinspre Capitală va fi supralărgită şoseaua Pipera, el apreciind că această lucrare, împreună cu altele din zonă, va permite fluidizarea circulaţiei peste aproximativ 2 ani şi jumătate.
De cealaltă parte a şoselei, înspre Voluntari, vor avea loc alte lărgiri, a spus primarul oraşului, Florentin Pandele.
Tot pentru fluidizarea circulţiei autovehiculelor în Bucureşti, Primăria Sectorului 2 a pregătit documentaţiile tehnice pentru pasajele Andronache-Ştefăneşti şi Petricani.
Inaugurarea pasajului a fost întârziată aproape două săptămâni. Deşi autorităţile au anunţat iniţial deschierea pasajului pe 30 noiembrie, aceasta a fost amânată, deoarece nu fusese finalizată recepţia lucrărilor.
Lucrările la pasajul Pipera Tunari din Capitală, întrerupte mai multe luni din cauză că proiectanţii nu au luat în calcul existenţa stâlpilor de înaltă tensiune ai CFR în zonă, care împiedicau montarea unor traverse, au fost reluate la sfârşitul lunii iulie.
Din cauza greşelilor de proiectare, costurile pasajului Pipera Tunari au crescut, iar termenul de finalizare a lucrărilor, noiembrie 2008, a fost cu mult depăşit.
"Mutarea conductelor Apa Nova, a reţelelor de gaz, a cablurilor Romtelecom a necesitat o sumă suplimentară de 4 milioane euro. Ele nu fost în proiectul iniţial. Deocamdată nu am analizat cauzele acestor greşeli", explica în luna mai Cristache Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, un motiv pentru care costurile pasajului au crescut.
Consiliul Judeţean Ilfov a fost implicat în proiectul pasajului, acesta urmând să fluidizeze circulaţia la hotarul de nord dintre Capitală şi judeţ.
Pasajul suprateran de la intersecţia dintre Şoseaua Pipera şi Şoseaua Tunari este construit de Primăria Sectorului 2, în parteneriat cu Primăria Voluntari, în scopul fluidizării traficului şi rezolvării problemelor de circulaţie din zonă.
Sursa: money.ro
Comentarii (0 afisat):
Afiseaza comentariul tau