Poll: Flori preferate
Care sunt florile dumneavoastra preferate?
Newsletter
Email:
Prima pagina | Cultura | Cele mai vândute concerte la „Enescu”

Cele mai vândute concerte la „Enescu”

Marime caractere: Micsoreaza font-ul Mareste font-ul
Cultura Cele mai vândute concerte la „Enescu”

Ambele spectacole susţinute de Baletul din Monte Carlo la Teatrul Naţional, cu „La Belle”, de Prokofiev, şi cele mai multe concerte de la Ateneu au fost epuizate în Festivalul „George Enescu”. Cele mai bine vândute concerte de la Sala Palatului sunt cele susţinute de Royal Philarmonic Orchestra London, cu solista Martha Argerich.

Abonamentele la Festivalul şi ConcursulInternaţional „George Enescu", care începe duminică, sunt epuizate. Cele mai bine vândute la festivalul care se desfăşoară până pe 26 septembrie, în Bucureşti şi în ţară, au fost biletele de la concertele de la Ateneu, inclusiv cele de la miezul nopţii, care s-au cumpărat în proporţie de 80%, potrivit lui Valentin Vasiloiu, reprezentantul Eventim, firmă care distribuie biletele la festival.  

Cele mai bine vândute concerte de la Sala Palatului sunt cele susţinute de Royal Philarmonic Orchestra London, cu solista Martha Argerich, pe 11 şi 12 septembrie.

Nu mai sunt bilete la Baletul din Monte Carlo

La Ateneu, au fost până acum epuizate biletele de la concertele de pe 15, 16, 19 şi 24 septembrie. De asemenea, la Teatrul Naţional nu se mai găsesc bilete la ambele spectacole, de pe 19 şi 20 septembrie, cu Baletul din Monte Carlo, care vor dansa „La Belle” ( muzica de Serghei Prokofiev şi coregrafia  Jean-Christophe Maillot). 

Philarmonic Orchestra London, cea nai căutată la Sala Palatului

Cele mai bine vândute concerte de la Sala Palatului sunt cele susţinute de Royal Philarmonic Orchestra London, dirijată de Charles Dutoit, pe 11 şi 12 sepetembrie, de la ora 19.30, cu celebra solistă Martha Argerich. (Program: Enescu - Rapsodia I in La Major op.11, Ravel - Concertul pentru pian şi orchestra în Sol, Prokofiev - Concertul nr.1 pentru pian şi orchestră în  Re b Major op.10, Mussorgsky / Ravel – Tablouri dintr-o expoziţie).

 
 
 
Murray Perrahia, succes asigurat

Primele bilete epuizate au fost la concertele de la Ateneu, din 15 şi 16 septembrie, susţinute de Saint Martin in The Fields, cu dirijorul şi solistul Murray Perrahia (În program: Mozart - Concertul nr. 17 pentru pian şi orchestră în Sol Major KV 453, J.S. Bach - Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră în Re Major BWV 1054, Mozart - Simfonia nr. 38 în Re Major KV 504 "Praga" ). Aceste concerte se vor deschide cu  Bach - Simfonia concertanta in Mi b Major 288/7, dirijată de Kenneth Sillito. 

Concert cameral, cu Elisabeth Leonskaja

De asemenea, s-au vândut integral biletele la recitalul lui Elisabeth Leonskaja, de pe 24 septembrie, de la ora 17.00, de la Ateneu, în seria concertelor camerale (Program : Maurice Ravel - Valses nobles et sentimentales, George Enescu - Sonata nr. 1 pentru pian în fa # minor op. 24 (1924), Claude Debussy - Preludes – Le vent dans la plaine, La fille aux cheveux de lin (I), Feux d’artifice (II), Frederic Chopin - Scherzo Nr. 1 în si minor op. 20, Scherzo Nr. 2 în si b minor op. 31, Scherzo Nr. 3 în do # minor op. 39, Scherzo Nr. 4 în Mi Major op. 54).

Integrala Simfoniilor de Schubert, vîndută „integral”

Nu se mai găsesc bilete nici la concertul de la Ateneu, de la 22.30, de sâmbătă, 19 septembrie, cu Integrala Simfoniilor de Franz Schubert, interpretată de Wiener Kammerorchester (dirijor: Heinrich Schiff , program: Simfonia nr. 1 în Re Major D 82,  Simfonia nr. 6  în Do Major D 589, Simfonia nr. 7  în sib minor D 759 „Neterminată”).

Preţuri între 40 şi 100 de lei, pentru un concert

Biletele pentru editia a XIX-a a Festivalului si Concursului Internaţional "George Enescu" sunt distribuite prin intermediul Eventim.ro, partener oficial al festivalului. Cu excepţia biletelor epuizate la spectacolele menţionate la celelate concerte mai sunt bilete disponibile, cu preţuri între 40 şi 100 de lei, în funcţie de categorie.

În afară de posibilitatea achizitionării online, cu alegerea locului direct din planul de sală, biletele rămase nerezervate vor fi puse în vânzare şi în reţeaua de puncte de vânzare Eventim. Biletele se pot cumpăra din Librăriile Cărtureşti, magazineleGermanos şi magazinele Vodafone din întreaga ţară sau pot fi rezervate online. 

PREŢURI BILETE

SALA MARE A PALATULUI
  • Categoria I             70  de de lei
  • Categoria a II-a      60 de de lei  
  • Categoria a III-a     50 de de lei  
  • Categoria a IV-a     40 de de lei  
ATENEUL ROMÂN 
  • Categoria I             50 de lei
  • Categoria a II-a      40 de lei  
TEATRUL NAŢIONAL “I. L. CARAGIALE” 
  • Categoria I           100 de lei
  • Categoria a II-a      70 de lei  
OPERA NAŢIONALĂ 
  • Categoria I            70 de lei
  • Categoria a II-a     50 de lei
SALA MICĂ A PALATULUI (seria „Teme clasice în prelucrări moderne”) 
  • Categoria I            50 de lei
  • Categoria a II-a     40 de lei
Spectacolele din seria „Teme clasice in prelucrări moderne” nu vor mai avea loc la Sala Radio. Spectacolele s-au mutat la Sala Mică a Palatului (Sala Auditorium), cu excepţia „The Silk Road Ensemble with Yo-Yo Ma”. Acesta din urma va avea loc la Opera Naţională, în data de 19 septembrie, de la ora 19.30
 
 
sursa:evz.ro                                                                                                                                               
Adauga la: Add to your del.icio.us del.icio.us | Digg this story Digg
stirimatinale-inside-article

Comentarii (0 afisat):

Afiseaza comentariul tau comment

Va rugam introduceti codul din imagine:

Alte articole din Cultura
Stiri de ultima ora
Festivalul Callatis a ajuns la Roma
n perioada 9 - 15 august 2011, la Roma va avea loc editia aXII-a a Festivalului Callatis, Festivalul Romanilor de Pretutindeni, sub gene­ricul “Grazie Roma Callatis ti saluta”. ...
Stiri de ultima ora
Tabara internationala de pictura la Slatina
Tineri artisti din Romania, Anglia si Spania participa la Slatina, judetul Olt, la o tabara internationala de creatie. Indrumati de pictori consacrati din judetul Olt, participantii la Tabara Internationala de Creatie pentru Tineret au ca tema zugravirea de peisaje din centrul istoric al orasului, dar si imagini ale Slatinei vazuta de pe dealul Gradiste....
Stiri de ultima ora
TIFF CLUJ: Ziua Diversitatii in 5 iunie
Festivalul International de Film Transilvania (TIFF) organizeaza in 5 iunie Ziua Diversitatii cu o serie de evenimente in mai multe puncte din oras. ...
Stiri de ultima ora
Premiera spectacolului "Frida.Impresii" la Teatrul de Arta din Deva
Teatrul de Artă din Deva prezintă premiera spectacolului FRIDA. IMPRESII în regia lui Mc. Ranin, luni 31 Ianuarie 2011 ora 19.00, la sala Teatrului de Artă din Strada 1 Decembrie nr. 15....
Stiri de ultima ora
Ce premiere pregatesc marile bucurestene
"Vestea buna este ca incer cam sa funcționam in mod normal. Vestea proasta este ca va trebui sa economisim de pe unde putem" a declarat Mircea Diaconu Cu salariile micsorate cu 25%, cu birurile marite pe drepturile de autor, cu concedieri fortate, teatrele patriei se pregatesc totusi pentru o noua stagiune....
Square

  • email Trimite catre un prieten
  • print Versiune de imprimare
  • Plain text Text
  • Share prin facebook Trimite prin facebook
  • Share prin Twitter Trimite prin Twitter
  • Trimite prietenilor prin yahoo messenger Trimite prin Messenger

Gluma zilei weekend 19-20 Noiembrie 2011

Stiri de ultima ora
Un iluzionist lucra pe un vapor.In fiecare saptamana, dadea o reprezentatie.De fiecare data, spectatorii erau altii, asa ca isi permitea sa faca mereu ...
Articol intreg

Despre prietenie

Sa nu legi niciodata prietenie cu omul pe care nu-l poti respecta (Charles Darwin)

Amurg editura Rao

Care sunt granitele iubirii? Conteaza cum arata, cati ani are, cum este celalalt? Iubirea este inexplicabila si nu are limite, in nici un caz limite pe care sa le vedem cu ochiul liber. Ne indragostim de persoane total diferite, mergand uneori involuntar pe principiul polii opusi se atrag. Putem iubi persoane diferite din mai multe puncte de vedere: varsta, fizionomie, gusturi, ideologii s.a.m.d.Dar ce se intampla cand te indragostesti de cineva care nu este om, de un vampir?
Horoscop
Horoscop Berbec Horoscop Taur Horoscop Gemeni Horoscop Rac Horoscop Leu Horoscop Fecioara Horoscop Balanta Horoscop Scorpion Horoscop Sagetator Horoscop Capricorn Horoscop Varsator Horoscop Pesti
 
Vremea
placeholder for flash movie
Follow ora7 on Twitter
Etichete
Nu exista eticheta pentru acest articol
Noteaza acest articol
5.00
Spatiu Publicitar