Abia a început noul an şcolar că iarăşi va fi "vacanţă" pentru că profesorii se pregătesc de grevă generală. De ieri, majoritatea cataloagelor au rămas în cancelarie, iar elevii au fost notaţi în caiete speciale.
Şcolarii sunt în culmea fericirii: vor veni la ore, dar nu vor mai primi note. Sindicaliştii au decis ca, din această săptămână, să nu mai pună note în catalog şi nici în carnetele de note, ci pe caiete speciale, unde ei scriu evoluţia elevului la clasă.
La Şcoala generală nr. 12 din Capitală, în cataloagele noi erau doar câteva note pentru că acum este perioada când se fac recapitulări şi elevii se acomodează cu noi profesori sau învăţători.
La clasa a V-a, şcolarii au luat deja note: Daniela a luat un 8.00, Mihai a primit un 10.00 şi Andrei a ştiut de 5.00. , ne-a spus directoarea şcolii, Mariana Zidăraş.
"Nu încălcăm legea pentru că noi evaluăm elevii, doar că nu punem notele în catalog", a precizat Maria Becic, de la FSLI.
Luni se vor închide şcolile
Mâine, sediile partidelor vor fi pichetate de sindicatele din Alianţa Bugetarilor, iar luni 5 octombrie va fi grevă generală în toate instituţiile de stat, inclusiv spitale şi şcoli.
În ziua de 7 octombrie, este programat un miting de proporţii, la care ar trebui să participe cât mai mulţi angajaţi, din cei circa 1,2 milioane de bugetari.
Comentarii (0 afisat):
Afiseaza comentariul tau