Guvernul Filat a primit vineri votul de încredere al parlamentului, cu 53 de voturi pentru şi 46 împotrivă, transmite Agerpres. Acesta a fost votat cu scandal, după ce comuniştii au cerut să ia cuvântul înainte de supunerea la vot, iar preşedintele parlamentului, Mihai Ghimpu, i-a refuzat.
Între anii 1994-1998, Vlad Filat a iniţiat şi condus mai multe afaceri în România, fiind director general al companiei 'RoMold Trading SRL' din Iaşi (1994-1997) şi preşedinte al Consiliului administrativ al Societăţii 'Dosoftei' din Iaşi (1997-1998). A revenit în Republica Moldova în anul 1998, fiind numit în funcţia de director general al Departamentului Privatizare şi Administrare a Proprietăţii de Stat.
Tot in 1998 devine protagonistul unui scandal de proporţii, după ce patru tiruri ce aparţineau companiei RoMold Trading SRL au fost reţinute la frontiera moldo-română, sub acuzaţia că ar transporta în Romania ţigări de contrabandă. În final, acest caz a fost clasat, iar Vlad Filat declara, recent, presei din România că nu a avut nicio implicare.
sursa:adevarul.ro
Comentarii (0 afisat):
Afiseaza comentariul tau