Iubito, eu ma micsorez... lectura de Laura Gamulea

Impresii literare  - Iubito, eu ma micsorez… de Pascal Bruckner

Cu ceva timp in urma, mi-am lasat aici impresiile despre romanul “Luni de fiere”  de Pascal Bruckner  si spuneam ca autorul ne surprinde mereu cu scrieri socante, controversate si agitatoare de neuroni. Cine a citit cel putin doua – trei romane de-ale sale, imi va da dreptate. Nu-mi dau seama ce fel de creier, ce fel de conexiuni poate avea un om-scriitor care in fiecare roman vine cu idei atat de diferite, atat de controversate si atat de ciudate!

“Iubito, eu ma micsorez…” este considerata o combinatie intre alegorie si farsa. Daca as fi stiut asta de la inceput, nici n-as fi deschis-o, ma sperie ambele variante. Alegerea mea a fost fericita, cititnd cartea am ras cu lacrimi, ca la o comedie spumoasa. Situatii hilare, replici haioase, cu efecte tragic-comice.

Povestea unui cuplu fericit, iesit din tipare, care sufera niste transformari interesante pe masura ce trece timpul.

Solange: bogata, frumoasa, roscata, 1,85 m. O minune de femeie! Léon: simpatic, orfelin, 1,66. Dragostea lor este nebuna, oarba, totala, rodnica: primul dintre cei patru copii ai lor nu intarzie sa apara la noua luni de la casatorie. Dar, vai! Cu fiecare progenitura, Léon mai scade cateva zeci de centimetri, devine – spre disperarea lui – din ce in ce mai mic in ochii celor pe care ii iubeste. Si nu e o figura de stil, el chiar se micsoreaza cu fiecare copil ce apare-n casniciei. Diferenta de inaltime devine din ce in ce mai mare, iar importanta lui in familie devine din ce in ce mai mica.

Interesanta este morala subtila a romanului, care are doua valente, doua mesaje, in viziunea mea:

Pe de o parte tendinta unora dintre noi de a se  micsora de fiecare data cand se lasa calcat in picioare si de fiecare data cand uita sa-si puna propriul  univers pe primul loc. In incercarea de a ne incadra in cotidian , de a face totul bine si de a fi mereu pe placul altora, uitam sa avem grija de sinele nostru.  Cu “ajutorul” nostru si al celorlalti devenim mici, tot mai mici,  pana ce ajungem sa nu mai fim pe placul celor de dragul carora am permis sa ne lasam micsorati.

Pe de alta parte, pare ca intreg romanul este o metafora a pierderii importantei in familie a barbatului, o data cu aparitia copiilor. Din a fi centrul atentiei , barbatul ajunge oarecum izgonit, umilit, micsoarat si insignifiant in noua familie. Daca aceasta atitudine continua mult dupa nasterea copilului , acesta din urma devine micul imparat al familiei, iar tatal ajunge exilatul propriei familii. Bruckner reuseste sa puna o problema actuala in discutie, anume redefinirea rolului sotului in familie. Este sotul secolului 21 un barbat sau doar un biet barbatel ?

“Iubito, eu ma micsorez…” - un roman plin de suspans, comic si usturator, ce se poate citi ca o pilda filosofica ce marcheaza decesul suprematiei masculine si stigmatizeaza una dintre cele mai insuportabile si stupide tendinte ale epocii noastre - cultul copilului-rege. Cati dintre noi nu vad in jur familii cu femeia devoranta, barbatul devorat si copilul-tiran?

Laura Gamulea