Pentru a beneficia de gratuitate, pensionarii cu astm şi bronşită trebuie să se adreseze medicului specialist şi, apoi, medicului de familie
Românii care au pensii mai mici de 700 de lei beneficiază, gratuit, de tratamente moderne pentru astm şi bronşită cronică, informează un comunicat de presă al Societăţii Române de Pneumologie. "Ministerul Sănătăţii compensează cu 90% cele mai moderne tratamente pentru astm şi bronşită.
Patru dintre companiile producătoare ale acestor tratamente compensează şi ele restul de 10%, astfel încât pensionarii cu venituri mici beneficiază gratuit de ele", declară prof. univ. dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie (SRP).
În România, trăiesc aproximativ trei milioane de pensionari cu venituri sub 700 de lei pe lună. Dintre aceştia, SRP estimează că cel puţin 500.000 de persoane suferă de astm şi bronşită. Astmul bronşic este o afecţiune cronică inflamatorie, care se manifestă prin crize de sufocare însoţite de şuierături în piept şi tuse, care se poate asocia cu spută. Între crizele de sufocare, bolnavul se poate simţi perfect sănătos sau poate avea o greutate în respiraţie atunci când face efort. Uneori, persoanele care suferă de această boală au senzaţia că "îi strânge pieptul". Afecţiunea debutează, de obicei, la tineri sau chiar la copii, însă poate apărea şi la persoane trecute de 60 de ani.
sursa:gandul.info
Comentarii (0 afisat):
Afiseaza comentariul tau