La puţin timp după ce selecţionerul Răzvan Lucescu a lăsat de înţeles că nu va mai apela la serviciile lui Adrian Mutu din cauze disciplinare, foştii internaţionali Gică Popescu şi Gică Hagi şi-au exprimat punctul de vedere.
“Mutu e un jucător important pentru echipa naţională, dar dacă nu-şi va revizui comportamentul chiar merită o lecţie”, şi-a început tirada Gică Popescu. Fostul căpitan al tricolorilor a continuat: “Adrian a exagerat cu escapadele nocturne. Nu conta ce face el în timpul liber. Dar când vii la naţională şi mai eşti şi un fotbalist exponenţial, trebuie să-ţi vezi de treabă. Pe vremea noastră, sub comanda lui Anghel Iordănescu, erau reguli stricte. Nu ne permiteam să încălcăm acel cod. Era sfânt”, a încheiat fostul fundaş al “Generaţiei de aur”.
“Baciul” a fost completat de Gică Hagi: “Decizia aparţine antrenorului, dar criteriul valoric ar trebui, totuşi, să fie decisiv”.
sursa:libertatea.ro
Comentarii (0 afisat):
Afiseaza comentariul tau