Tragerea la sorţi a meciurilor din sferturile de finală ale Ligii Campionilor a avut loc astăzi, la ora 13.00, la Nyon. Practic s-a stabilit drumul spre Madrid al formaţiilor ce vor juca pe 22 mai finala competiţiei, fiind tras la sorţi şi ţintarul semifinalelor, scrie REALITATEA.NET.
În urnă s-au aflat câte două formaţii din Anglia şi Franţa şi câte una din Germania, Rusia, Italia şi Spania. În mod aproape ironic, formaţiile din Hexagon se vor întâlni între ele, astfel că francezii sunt siguri de o echipă în careul de aşi. Mai avem parte de o întâlnire care aparent pare dezechilibrată, Inter Milano - ŢSKA Moscova, asta şi dacă privim comparativ cu celelalte două şocuri.
Arsenal - FC Barcelona este practic reeditarea finalei din 2006, când catalanii au câştigat cu 2-1, după ce au fost conduşi de "tunari" până spre minutul 70, iar Bayern Munchen - Manchester United se vrea o revanşă a bavarezilor pentru uluitoarea finală din 1999, când au pierdut trofeul în prelungiri, după ce i-au dominat şi condus pe "diavoli" cea mai mare parte a jocului.
Este al 55-lea sezon al celei mai importante competiţii europene a cluburilor şi al 18-lea sub titulatura UEFA Champions League, iar ultimul act se va disputa pe Santiago Bernabeu, terenul celui mai galonat tem din istorie, Real Madrid, cu nouă trofee câştigate.
În premieră, în acest an finala se va disputa sâmbătă seara.
Programul sferturilor:
Olympique Lyon - Girondins Bordeaux
Bayern Munchen - Manchester United
Arsenal - FC Barcelona
Inter Milano - ŢSKA Moscova
Meciurile tur se vor juca pe 30-31 martie, iar returul pe 6-7 aprilie.
Programul semifinalelor:
Bayern Munchen/Manchester United - Olympique Lyon/Girondins Bordeaux
Inter Milano/ŢSKA Moscova - Arsenal/FC Barcelona
Manşa tur a semifinalelor e programată pe 20/21 aprilie, iar returul se joacă pe 27/28 aprilie.
Sursa: REALITATEA.NET
Comentarii (0 afisat):
Afiseaza comentariul tau