Valeriu Calancea, dublu campion mondial în 2003, revine după o suspendare de doi ani
Dublu campion mondial în 2003, acesta revine în competiţii după o suspendare de doi ani, dictată în 2007, după ce a fost depistat pozitiv la un control antidoping la Campionatul Mondial din Thailanda.
FRH a contestat atunci sentinţa forului internaţional, fără succes. Oficialii noştri se bazau, în contestaţie, pe faptul că sportivul fusese supus la controale similare în ţară, atât înaintea plecării la competiţie, cât şi imediat după întoarcere, iar rezultatele au fost, de fiecare dată, negative.
Născut la Chişinău, Valeriu Calancea a fost adus în Galaţi în urmă cu zece ani de către Nicu Vlad şi a obţinut repede cetăţenia română.
De la început a fost legitimat la CSM Dunărea Galaţi, în acea perioadă obţinând şi cel mai mare succes din carieră: cele două medalii de aur la Campionatul Mondial.
Pentru acea performanţă a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Galaţiului şi a fost desemnat cel mai bun sportiv român al anului respectiv.
La Galaţi, el a fost ajutat de directorul clubului Dunărea, Costel Dimofte, care este şi arbitru internaţional de haltere.
Acesta a fost cel care l-a sprijinit cel mai mult pe sportiv în anii de început. De altfel, la obţinerea cetăţeniei române, prima adresă pe cartea de identitate a lui Calancea a fost cea de acasă de la Dimofte, care i-a asigurat, printre altele, şi un salariu prin angajarea la firma sa.
S-a transferat la Dinamo
Din 1999, de când a venit de la Chişinău, şi până acum două luni, Valeriu Calancea a fost legitimat la CSM Dunărea Galaţi. Din septembrie, de când i-a expirat suspendarea, a fost transferat la Dinamo, care a profitat de o prevedere a regulamentului ce-i declară liberi de contract pe sportivii aflaţi în astfel de situaţii de suspendare.
sursa:click.ro
Comentarii (0 afisat):
Afiseaza comentariul tau