Asasinii fostului lider Hamas Mahmoud al-Mabhouh au folosit droguri pentru a-l imobiliza înainte de a-l sufoca, a anunţat duminică poliţia din Dubai, citând o expertiză medicolegală, relatează AFP.
"Asasinii au folosit un sedativ, succinilcolină, pentru a-l imboliza şi sufoca", a anunţat într-un comunicat adjunctul şefului poliţiei, generalul Khamis Mattar al-Mazeina.
Mahmoud al-Mabhouh a fost găsit mort la 20 ianuarie într-o cameră de hotel din Dubai. Poliţia din emirat şi-a înmulţit în ultimele două săptămâni anunţurile privind circumstanţele morţii sale şi a acuzat serviciul israelian de informaţii, Mossad, pentru acest caz.
Poliţia a numit în total 26 de suspecţi în acest dosar, afirmând că aceştia au folosit paşapoarte false pentru a intra în emirat.
Sursa: Realitatea
Comentarii (0 afisat):
Afiseaza comentariul tau