Decizia Comisiei Electorale Centrale de la Kiev - prin care Viktor Ianukovici este preşedintele ales al Ucrainei, având cu 3,5% mai multe voturi decât contracandidata lui, Iulia Timoşenko - se suspendă. Astfel a hotărât, ieri, Curtea Administrativă Supremă (CAS) a ţării, după ce a înregistrat recursul depus de Timoşenko, prin care contestă rezultatul scrutinului.
Premierul în exerciţiu s-a ţinut de cuvânt şi a contestat în instanţă turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, despre care consideră că a fost influenţat de "fraude semnificative". La fel ca în cazul României, acum două luni, când Mircea Geoană a depus presupuse dovezi privind falsificarea alegerilor, Timoşenko a adus la CAS mai multe "probe".
Spre deosebire de anunţul mai-marilor PSD de atunci că dispun de "camioane de probe" care nu s-au dovedit a fi decât două cutii, formaţiunea care a susţinut-o pe "Prinţesa gazului" (Blocul Iulia Timoşenko - BIuT) a prezentat in stanţei mai multe dovezi. Dosarul depus "este alcătuit din nouă volume conţinând fotografii şi înregistrări video care dovedesc falsificări observate în timpul celui de-al doilea tur de scrutin", se arată pe siteul BIuT.
În esenţă, BIuT acuză Partidul Regiunilor (PR), din partea căruia a candidat Ianukovici, de aceleaşi lucruri de care l-a acuzat în toamna lui 2004. Este vorba de falsificarea în masă a buletinelor de vot, cu precădere în Estul ţării şi în Crimeea, unde locuiesc cei 17% dintre ruşii din Ucraina. În acele regi uni, PR deţine majoritatea în consiliile locale şi oamenii partidului ar fi avut un control nerestricţionat asupra secţiilor de vot.
Suspendarea nu anulează învestitura lui Ianukovici
Hotărârea CAS de a suspenda decizia autorităţii electorale centrale nu are efect asupra unui act al Radei Supreme (parlamentul unicameral de la Kiev), a comunicat instanţa vizavi de o altă cerere a lui Timoşenko - de anulare a ceremoniei de învestire a rivalului ei. La începutul acestei săptămâni, Rada Supremă a votat cu o largă majoritate (dar parlamentarii BIuT nu au participat la vot) ca Ianukovici să fie învestit preşedinte, la 25 februarie.
CAS se va pronunţa, în două zile, numai dacă probele depuse de BIuT atestă existenţa unor fraude de natură să vicieze rezultatul votului, ceea ce ar putea motiva organizarea unui al treilea tur de scrutin, asemenea celui în care Viktor Iuşcenko l-a învins pe cel considerat învingător acum, Viktor Ianukovici. Curtea ar putea decide că este nevoie de un al treilea tur, dar "nu există bază legală", se arată în comunicatul CAS, pentru a anula şedinţa solemnă a Radei, convocată pentru depunerea jurământului de către Ianukovici.
Timoşenko, singură împotriva tuturor
Ceea ce a depus în faţa instanţei competente (CAS) nu sunt decât aceleaşi probe pentru susţinerea contestaţiei respinse, duminică, de autoritatea electorală (CEC), dar Timoşenko nu vrea să renunţe. Nici măcar apropiaţii ei nu mai ştiu dacă ea mai speră la un deznodământ pe care puţini membri BIuT îl mai aşteaptă (organizarea unui al treilea tur) ori dacă vrea să obţină ceva în schimbul presiunii puse pe Ianukovici.
Cel mai probabil, la fel ca în cazul lui Mircea Geoană, "împins" de PSD pentru a contesta rezultatul scrutinului, Timoşenko doreşte să iasă cu fruntea sus din bătălia cu Ianukovici, în faţa susţinătorilor. După ce a pretins, de-a lungul campaniei, că rivalul său este prieten cu oligarhii şi un pericol pentru un regim democratic, ea nu poate să dea impresia că acceptă şi "legitimează" astfel victoria lui.
Sursa: Gandul.info
Comentarii (0 afisat):
Afiseaza comentariul tau