Un medicament tradiţional chinezesc a fost pus în vânzare în China iar producătorul său afirmă că este foarte eficient contra noii gripe, în special pentru copii, anunţă Agerpres.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a afirmat că nu are cunoştinţă despre medicamentul tradiţional chinezesc recomandat pentru copii şi nu poate face nici un comentariu. Tamiflu şi Relenza sunt singurele medicamente antivirale aprobate ce sunt disponibile pentru tratamentul împotriva gripei AH1N1.
Potrivit unui oficial al Biroului din Beijing de medicină tradiţională chinezească,
care a dorit să-şi păstreze anonimatul, medicamentul tradiţional chinezesc este foarte eficient şi nu dăunează stomacului, spre deosebire de medicamentele occidentale. ''Medicamentul chinezesc nu are efecte secundare. Acest "No 2 Cold Medicine" este o reactualizare a unor foste medicamente antivirale'', a declarat oficialul.
China a fost prima ţară care a finalizat testele pentru un vaccin împotriva gripei porcine şi a început campania de vaccinare în septembrie. Beijingul intenţionează să producă până la 360 milioane de doze de vaccin şi să aloce în total 725 milioane de dolari pentru a lupta contra virusului. Aproape 50.000 de cazuri confirmate de gripă porcină au fost raportate în China, iar şapte persoane au murit din cauza acestei gripe şi alte 118 se află în stare critică.
sursa:libertatea.ro
Comentarii (0 afisat):
Afiseaza comentariul tau