Poll: Flori preferate
Care sunt florile dumneavoastra preferate?
Newsletter
Email:
Prima pagina | Stiri Regionale | Afaceri si Economie | Liber la despăgubiri pentru întârzierea trenurilor

Liber la despăgubiri pentru întârzierea trenurilor

Marime caractere: Micsoreaza font-ul Mareste font-ul
Afaceri Liber la despăgubiri pentru întârzierea trenurilor

Trenurile au acumulat întârzieri de 3 ani în primele 9 luni ale anului. Totuşi, călătorii nu pot fi despăgubiţi, din cauza unui vid legislativ. Însă, din 3 decembrie, CFR Călători va trebui să plătească despăgubiri de minim un sfert din valoarea biletului, dacă un tren nu ajunge la destinaţie conform graficului.

România trebuie să îşi armonizeze legislaţia naţională cu cea europeană. Astfel, din decembrie vom avea reguli noi pentru protecţia călătorilor.

“Începând cu data de 3 decembrie 2009 va intra în vigoare şi se va aplica direct Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului din 1371/2007, care stabileşte reguli speciale pentru despăgubiri în cazul întârzierilor: minimum 25% din preţul legitimaţiei de transport pentru o întârziere între 60 şi 119 minute şi minimum 50% din preţul legitimaţiei de transport pentru o întârziere de 120 de minute sau mai mult”, a precizat pentru evz.ro avocatul Mihai Titichi, şeful Serviciului Juridic
 al Asociaţiei pentru protecţia Consumatorilor din România.

Banii de bilet, recuperaţi la tribunal

În prezent, un călător nu îşi poate recupera pagubele create de întârzierea trenului decât în instanţă. Aceasta, deoarece nu există nici o prevedere legislativă specială, prin care CFR Călători să fie obligată la plata unor depăgubiri în asemenea cazuri. Singura soluţie o reprezintă acţionarea în instanţă a companiei, însă costurile ridicate ale unui asemenea proces îi fac pe cei mai mulţi călători să renunţe la apărarea drepturilor.

“Unul din drepturile fundamentale ale consumatorilor, prevăzut în O.G. nr. 21/1992, este cel de a fi despăgubiţi pentru pagubele generate de serviciile necorespunzătoare. În lipsa unor dispoziţii speciale referitoare la despăgubirea călătorilor în cazul întârzierii trenurilor, se vor aplica prevederile generale şi se va angaja răspunderea civilă contractuală a transportatorului pentru executarea necorespunzătoare a obligaţiilor din contractul de transport. 


Din păcate, această soluţie este valabilă numai cu intervenţia instanţei de judecată, care poate stabili cuantumul despăgubirilor”, a explicat pentru evz.ro avocatul Mihai Titichi.

Respectarea regulilor


Unul dintre călătorii nemulţumiţi de întârzierea cu 104 minute a trenului Accelerat de pe ruta Braşov-Bucureşti a depus o plângere la CFR Călători, solicitând să fie despăgubit pentru nerespectarea graficului. Personalul, amabil, a înregistrat cererea şi a răspuns în curs de câteva zile. 

În explicaţia care a însoţit răspunsul negativ se precizează că “în calitate de operator de transport, Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători este obligată să respecte condiţiile impuse de Compania CFR SA, gestionara infrastructurii din România, responsabilă cu circulaţia trenurilor. Aşadar, măsurile luate de această companie (restricţii de circulatie etc.), în scopul asigurării securităţii călătorilor şi a materialului rulant sunt duse la îndeplinire cu stricteţe, chiar dacă prin aceasta nemulţumim călătorii”.

Diferenţa de clasă

Dacă tot a plătit tarif de accelerat, însă trenul a ajuns cu viteză de personal, călătorul a dorit să îi fie restituită diferenţa de preţ. Însă, banii daţi pe bilete nu se returnează decât în anumite cazuri. Unul dintre acestea este cel în care nu a fost efectuată parţial sau integral călătoria. O altă situaţie care permite plata despăgubirilor este aceea în care apar încurcături, iar călătorul este forţat să circule la clasa a doua, când a plătit bilet pentru clasa întâi, de exemplu.
  
Conform noilor reguli, care vor intra în vigoare de la 3 decembrie, călătorul ar fi avut trebuit despăgubit cu cel puţin 14 lei, în condiţiile în care costul biletului dus-întors a fost de aproximativ 55 de lei.

 

sursa:evz.ro 

Adauga la: Add to your del.icio.us del.icio.us | Digg this story Digg
stirimatinale-inside-article

Comentarii (0 afisat):

Afiseaza comentariul tau comment

Va rugam introduceti codul din imagine:

Alte articole din Afaceri si Economie
Stiri de ultima ora
Topul firmelor de audit si contabilitate in opinia directorilor financiari
Firmele de consultanta si audit Mazars, Horvarth, Grand Thornton, BDO si PricewaterhouseCoopers ofera servicii profesionale de cea mai buna calitate, urmand ca firme precum KPMG, Deloitte si Ernst&Young sa fie clasate pe locurile noua, zece, respectiv 12, potrivit unui sondaj realizat de publicatia britanica AccountancyAge in randul a 625 de directori financiari si de controlling. ...
Stiri de ultima ora
Apartamente made by IKEA in Timpuri Noi
Platforma industrială Timpuri Noi, cu o suprafaţă de 51.000 de metri pătraţi, aflată la o staţie de metrou de centrul Bucureştiului, a fost cumpărată de către divizia imobiliară a grupului suedez IKEA, care va construi pe acel teren apartamente, birouri şi spaţii comerciale, fără a realiza un magazin de mobilier sub brandul suedez....
Stiri de ultima ora
Firmele nu se mai pot vinde decat cu voia Fiscului si a creditorilor
Ordonanţa de Urgenţă pentru combaterea evaziunii modifică legea societăţilor comerciale şi interzice vânzarea ori cesionarea de SRL-uri cu datorii la stat şi terţi dacă Fiscul ori creditorii se opun acestei decizii....
Stiri de ultima ora
Romania elimina Bulgaria din proiectul South Stream
România şi gigantul Gazprom din Rusia, cel mai mare producător de gaze din lume, au început discuţiile pe tema participării Românei la proiectul South Stream, care va transporta gaze din Rusia către Europa. Potrivit presei ruseşti, Bulgaria va fi eliminată din proiect, iar locul ei va fi luat de România. ...
Stiri de ultima ora
GED a achizitionat Paravion.ro prin Happy Tour
GED a achiziţionat Paravion.ro ca parte a strategiei de consolidare în sectorul turismului, care a început în decembrie 2007, prin achiziţia Happy Tour. Prin noua tranzacţie, GED urmăreşte dezvoltarea celui mai mare furnizor de servicii de turism din România, care să îi permită extinderea activităţii şi în alte pieţe din Europa de Est....
Square

  • email Trimite catre un prieten
  • print Versiune de imprimare
  • Plain text Text
  • Share prin facebook Trimite prin facebook
  • Share prin Twitter Trimite prin Twitter
  • Trimite prietenilor prin yahoo messenger Trimite prin Messenger

Gluma zilei weekend 19-20 Noiembrie 2011

Stiri de ultima ora
Un iluzionist lucra pe un vapor.In fiecare saptamana, dadea o reprezentatie.De fiecare data, spectatorii erau altii, asa ca isi permitea sa faca mereu ...
Articol intreg

Despre prietenie

Sa nu legi niciodata prietenie cu omul pe care nu-l poti respecta (Charles Darwin)

Amurg editura Rao

Care sunt granitele iubirii? Conteaza cum arata, cati ani are, cum este celalalt? Iubirea este inexplicabila si nu are limite, in nici un caz limite pe care sa le vedem cu ochiul liber. Ne indragostim de persoane total diferite, mergand uneori involuntar pe principiul polii opusi se atrag. Putem iubi persoane diferite din mai multe puncte de vedere: varsta, fizionomie, gusturi, ideologii s.a.m.d.Dar ce se intampla cand te indragostesti de cineva care nu este om, de un vampir?
Horoscop
Horoscop Berbec Horoscop Taur Horoscop Gemeni Horoscop Rac Horoscop Leu Horoscop Fecioara Horoscop Balanta Horoscop Scorpion Horoscop Sagetator Horoscop Capricorn Horoscop Varsator Horoscop Pesti
 
Vremea
placeholder for flash movie
Follow ora7 on Twitter
Etichete
Nu exista eticheta pentru acest articol
Noteaza acest articol
0
Spatiu Publicitar