Mircea Geoana a fost huiduit, duminica dimineata, in piata centrala din Falticeni, unde, pe langa simpatizanti PSD, se aflau si sustinatori PD-L, imbracati in haine portocalii, care venisera acolo impreuna cu seful campaniei lui Traian Basescu, Gheorghe Flutur.
Mircea Geoana a venit la Targul Merelor, unde grupuri PSD si PD-L l-au insotit in periplul lui pe la standurile de la targ, iar la un moment dat din multime au inceput sa se auda huiduieli, care au fost preluate si amplificate de grupul de sustinatori ai PD-L imbracati in haine portocalii, informeaza Mediafax.
In replica, sustinatorii lui Mircea Geoana au inceput sa scandeze: "Mircea Geoana presedinte!" si "PSD - PSD!".
Amandoua taberele s-au linistit imediat dupa ce liderii grupurilor respective le-au solicitat sa inceteze.
La scurt timp, inevitabil, Mircea Geoana si Gheorghe Flutur s-au intalnit fata in fata la unul din standuri, unde s-au salutat si au dat mana, insa nu si-au vorbit.
Dupa acest incident, liderul PSD Mircea Geoana a plecat din piata, urmand sa paraseasca Falticeniul pentru a-si continua turneul electoral in judetul Neamt.
sursa:ziare.com
Comentarii (0 afisat):
Afiseaza comentariul tau