Sărbătorile de iarnă, perioadă consacrată în telecom pentru creşteri ale traficului de date şi voce şi pentru rata mai bună a abonărilor faţă de lunile obişnuite ale anului, reprezintă şi momentul în care operatorii telecom îşi încep atacul, cu noi oferte menite să consolideze baza de clienţi şi să atragă noi utilizatori din piaţă.
Astfel, într-o singură zi, Orange a anunţat noi oferte pentru utilizatorii individuali, UPC a lansat pachete integrate pentru IMM-uri, în timp ce Romtelecom a început, recent, o lichidare a stocului de hardware, Cosmote şi-a extins portofoliul de abonamente, iar Vodafone şi-a schimbat identitatea de brand şi a introdus noi servicii online.
Orange, cel mai mare operator de telefonie mobilă ca număr de utilizatori, a adăugat un nou tip de abonament în portofoliu, ce oferă convorbiri nelimitate în reţea cu grupul favorit. Portofoliul operatorului se extinde cu patru abonamente sub un nou simbol - Pinguinul. Acestea oferă clienţilor posibilitatea să comunice nelimitat cu până la cinci numere favorite din reţea. Astfel, cu abonamentul Pinguin de nouă euro clienţii Orange îşi pot alege două numere favorite, cu cel de 12 euro pot alege trei numere, cu versiunea de 15 euro - patru numere, iar cu Pinguin de 20 de euro - cinci numere favorite.Veniturile Orange România au scăzut cu 22,9% în trimestrul al treilea al anului, de la 349 milioane de euro în perioada iulie-septembrie 2008 până la 269 milioane de euro, în contextul unui mediu economic dificil şi al unei presiuni sporite a preţurilor.
sursa:standard.ro
Comentarii (0 afisat):
Afiseaza comentariul tau