Realizatorul de televiziune, Cristian Tabără, a fost audiat la Secţia 9 Poliţie Bucureşti în legătură cu acuzaţia conform căreia ar fi abuzat o fată în vârstă de 12 ani, care este fiica fostei sale iubite.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, a precizat că realizatorul tv a fost invitat să dea o declaraţie la Secţia 9, astăzi, unde a negat toate acuzaţiile care i s-au adus, potrivit Mediafax.
Comisarul Ciocan a mai spus că poliţiştii au început cercetările după ce s-au autosesizat în acest caz, precizând că presupusa victimă nu a depus nici o plângere până în momentul începerii verificărilor, ci doar a relatat la Poliţie despre această situaţie.
Totodată, fata de 12 ani şi mama sa, care a fost implicată într-o relaţie cu Cristian Tabără, au fost audiate de poliţişti. Potrivit lui Ciocan, minora a relatat în detaliu cum realizatorul tv ar fi abuzat de ea, pe vremea când mama sa şi Tabără formau un cuplu.
Sursa: Cotidianul
Comentarii (0 afisat):
Afiseaza comentariul tau