Chiar dacă în prezent Irina este concentrată pe lansarea cărticelelor pentru copii, încă mai are planuri legate de muzică. Deşi nu mai este la fel de activă muzical precum în anii de maximă notorietate a trupei ASIA, are cîteva piese înregistrate. „Îmi trebuie timp să lucrez foarte bine albumul pentru că nu vreau să scot un material doar de dragul de a o face. Vreau să simt piesa care să aibă acel ceva şi care să merite un clip. Nu vreau să mă grăbesc“, spune fosta ASIA.
Acest lucru este justificat de dorinţa de a trece la un alt nivel, iar proiectele sale să fie mai complexe: „Nu aş vrea să fiu eu cu banda şi cu două dansatoare. Aş vrea un show foarte bun, cu scenografie, cu trupă, ca în afară“, mărturiseşte solista. Din 12 iunie, însă Irina lansează la Bookfest toată linia de cărţi educative, dar noutatea va fi cărticica „Dovlecel te învaţă calendarul naturii“.
„Am ales să-i învăţ zilele săptămînii corelate cu planetele pentru că foarte puţini dintre noi ştiu că numele acestora provin de la numele latine ale planetelor. O să-i învăţ şi lunile anului, şi ca să-i apropii puţin de tradiţii, acestea sînt prezentate şi cu denumirile populare“, mai spune Irina.
Sursa: monitorulexpres.ro
Comentarii (0 afisat):
Afiseaza comentariul tau